Autorul analizează reflectarea în doctrină a tezei conform căreia partidele politice sunt subiecte de drept constituţional. Sunt expuse, apoi, reglementările cu privire la partide din constituţiile mai multor state şi, în particular, din cea a României. Mai mult, articolul cuprinde o analiză a partidelor şi formaţiunilor politice ca subiecte de drept electoral, aşa cum apar în actele normative adoptate în perioada 1990-1992.
Partidul politic ne apare ca subiect atât în raporturile de instaurare a puterii de stat, cât şi în cele de menţinere ori de exercitare a acesteia. Astfel, potrivit atorului acestui studiiu, reglementările din constituţii ne obligă să depăşim teza potrivit căreia partidele reprezintă subiecte de drept constituţional doar în raporturile electorale, adică în cele de constituire a organelor reprezentative. Ele au aceeaşi calitate şi în relaţiile sociale care au ca obiect funcţionarea organelor legislative, precum constituirea structurilor interne, încetarea calităţii de parlamentar sau declanşarea unei moţiuni de cenzură. În plus, partidele sunt implicate şi în exercitarea anumitor prerogative de către şeful executivului, cum ar fi desemnarea pentru anumite funcţii, adoptarea unor declaraţii sau mesaje, ori dizolvarea Parlamentului.
În ceea ce priveşte dreptul electoral, autorul consideră că menţinerea în legislaţie a conceptului de “formaţiune politică” pentru a evoca, în fond, partide deghizate reprezintă nu numai o greşeală tehnico-juridică, dar şi una politică. Acest fenomen nu are fundamente constituţionale, întrucât Constituţia consacră regulile de bază ale organizării şi funcţionării partidelor politice, nu şi ale “formaţiunilor”.